Publicații 2019

„Developing academic writing skills with the help of blogs: Parallel blogging as an interactive pedagogical tool to enhance writing skills in EAP contexts”, autoare Viorica Condrat 

Scopul principal al acestei monografii este de a descrie percepția studenților despre scrierea academică în general și de a determina în ce măsură blogging-ul poate fi folosit ca instrument pentru a spori abilitățile de scriere academică. 

Manuale școlare pentru ciclul primar elaborate de: Iulia Ignatiuc, Ana Munten, Lara Aladin, Ludmila Foca, Dina Puiu

Ghidul profesorului, Limba Engleza, precum și manualele de limbă engleză  English Pupil’s Book, nivelele A1.1, A1.2, A1, realizate în conformitate cu Curriculumul Național (2018), au ca scop dezvoltarea competențelor lingvistice, socio-lingvistice, pragmatice și interculturale. Textele și dialogurile bazate pe situații reale din viața copiilor, poeziile și cântecele selectate cu grijă vin să susțină interesul elevilor pentru studierea limbii engleze. Fiecare unitate se încheie cu o secțiune de evaluare formativă și de autoevaluare. Proiectele propuse în manuale vor încuraja elevii să pună în practică cunoştinţele şi deprinderile acumulate.

DICȚIONAR ROMÂN-GERMAN DE FRAZEOLOGISME SOMATICE” Oxana Chira, Aurelia Codreanu, Artur Chira

Dicționarul român-german de frazeologisme somatice, semnat de Oxana Chira, Aurelia Codreanu, Artur Chira, apărut la AV Akademikerverlag este o lucrare originală prin modul de prezentare internă a corpusului, respectiv stratificarea alfabetică a locuțiunilor și expresiilor frazeologice somatice. Lucrarea are dublu scop: selectarea frazeologismelor din limba română, utilizate în România și în Republica Moldova, dezvoltate în baza elementului somatic (braț, cap,deget, față, gură etc.) și echivalearea / traducerea acestora în limba germană. Sub denumirea de frazeologism, autorii cuprind deopotrivă expresii, locuțiuni și proverbe. Structuri precum: parcă i-a luat Dumnezeu mințile – (er ist wie mit Blindheit geschlagen; als ob ihn alle guten Geister verlassen hätten), a fi cu obraz de babă turcească – ( runz(e)lig und bartlos sein), a se uita cu un ochi la gaie şi cu altul la tigaie (fam.) – (schielen) reprezintă doar câteva exemple de expresii veridice românești, judecate din perspectiva autenticității. Numeroase locuțiuni cuprinse în volum sunt bine sudate în limba română actuală: a bate din palme (in die Hände klatschen), a se scula în picioare (in Bewegung / auf die Beine bringen). De asemenea, fac obiectul traducerii în limba germană un număr mare de frazeologisme care și-au pierdut complet expresivitatea, în limba română. Abundă și „cazurile intermediare” (vezi: Theodor Hristea) al căror statut se regăsește în conceptul de frazeologism. În alegerea cuvântului-titlu autorii au avut în vedere partea corpului omenesc cu relevanță în structura expresiei, fără a preciza date referitoare la clasa gramaticală – irelevante, de altfel, într-un dicționar frazeologic bilingv.