Catedra de ştiinţe fizice şi inginereşti a fost fondată în conformitate cu hotărârea Senatului Universitar din 25.08.2011, ca rezultat al comasării a două catedre: Catedra de tehnică şi tehnologii şi Catedra de fizică şi metodica predării fizicii.
Catedra de tehnică şi tehnologii
Catedra de tehnica şi tehnologii îşi are rădăcinile din anul 1970, când a fost fondată Catedra de discipline tehnice generale, la care a fost numit şef de catedră dl dr. conf. Nicolaie Filip, mai târziu devenit academician, fondatorul şcolii ştiinţifice în domeniul radiofizicii, Rector al Universităţii de Stat “Alecu Russo” din Bălţi în perioada 1986-2007. Catedra de discipline tehnice generale activa în cadrul facultăţii Fizică şi Matematică a Institutului pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi şi participa la pregătirea învăţătorilor de fizică şi discipline tehnice generale, astfel contribuind la pregătirea absolvenţilor în domeniul tehnic.
În anii 1978-1982 în cadrul Facultăţii anual îşi făceau studiile circa 125-150 de studenţi, viitorii învăţători de muncă şi fizică. În aceasta perioada Catedra de discipline tehnice generale se divizează în alte doua catedre: Catedra Metodica instruirii prin munca (05.10.82) şi Catedra Studiul maşinilor (07.07.78) fig.1.
În această perioadă statul acorda o atenţie deosebită pregătirii elevilor şcolii medii în domeniul tehnicii şi tehnologiei, ţinând cont de specificul economiei facultăţilor în care se aflau instituţiile de învăţământ. Acest fapt a condus la apariţia unei noi Catedre de discipline agricole la care au contribuit Catedrele: Tehnologii de instruire şi producere, şi Studiul maşinilor.
În anul 1992 Catedra Metodica instruirii prin munca este reorganizată în Catedra Tehnologii de instruire şi producere. În anii 1990 – 1994 sistemul de învăţământ din Republica Moldova a fost supus unor modificări esenţiale. În legătură cu acest fapt, au fost modificate planurile de învăţământ liceale şi universitare.
În această perioadă a fost redusă considerabil pregătirea studenţilor finanţaţi de stat la specialitatea „Instruirea profesională”. Aceşti factori, la rând cu alţi factori au condus la modificarea structurii facultăţii, în particular la apariţia Catedrei de tehnică şi tehnologii prin comasarea parţială a catedrelor Tehnologii de instruire şi producere şi Discipline tehnice generale.
Un mare aport la pregătirea cadrelor didactice l-au adus: dr. conf., A Abramciuc, dr. conf., S. Bacal, l. sup. dr., V. Bejenari, dr. conf., I. Cernica, dr. conf., E Dobrinin, dr. conf., E. Gherasimciuc, dr. conf., V.Ghesele, l. sup., Iu. Ivanicov, dr. conf., M. Jeleascu., l. sup. dr., B. Magaleas, l. sup., D. Nadolinschii., care au activat ani în şir în cadrul catedrelor sus numite.
În anul 2006 pentru prima data au demarat studiile prin masterat la specialitatea „Tehnologii de instruire şi producere”.
În 2010 a fost deschisa doctorantura la specialitatea 05.03.01 ”Procedee si utilaje de prelucrare mecanica şi fizico-tehnica” (pe ramuri).
În premieră la 1 septembrie 2011 au demarat studiile la specialitatea inginerească „Design vestimentar industrial”.
Catedra de fizică şi metodica predării fizicii
Facultatea de Fizica şi Matematica îşi începe activitatea în anul 1947. La început exista numai o singura catedra, numita Catedra de fizică şi matematică, în cadrul căreia activau numai doi profesori. Din anul 1953, numărul cadrelor didactice ale catedrei se măreşte, îşi desfăşoară activitatea deja cinci profesori.
De la 1 septembrie 1953 Institutului Învăţătoresc din Bălţi este reorganizat în Institutul Pedagogic din Bălţi şi odată cu aceasta, la Facultatea de Fizică şi Matematică se formează doua catedre: Catedra de matematică şi Catedra de fizică.
În anul 1963 Catedra de fizica se divizează în: Catedra de fizica şi metodica predării fizicii şi Catedra de discipline tehnice generale. Pe parcursul anilor şef al Catedrei de fizica şi metodica predării fizicii au fost Petru Medveţki (1954-1968), Haim Cleibman (1969-1970), Boris Sotnicu (1970-1977), Simion Bancila (1977-1979, 1985-1986, 1996-1997, 2003-2004) Cheptea Virgil (1979-1985, 1986-1996, 1997-2003, 2004-2008), Mihail Popa (2008-2011).
În cadrul Catedrei de fizica şi metodica predării fizicii pe parcursul anilor au activat:
– Nicolae Filip, doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice, profesor universitar, membru de onoare al A.S.M., laureat al Premiului de Stat, fost rector, fondator al unei şcoli ştiinţifice în domeniul radiofizicii. A activat între anii 1953-1957;
– Petru Medveţki, doctor în ştiinţe pedagogice, conferenţiar universitar, şef de catedra, specialist în domeniul fizicii generale şi metodicii predării fizicii. La catedră a activat între anii 1953-1968, apoi la Universitatea Pedagogica „Ion Creanga” şi Institutul de perfecţionare a cadrelor didactice;
– Isaac Bersuker, doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice, specialist în domeniul fizicii generale şi teoretice, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din ex-URSS, autor a mai multor descoperiri ştiinţifice, Doctor Honoris Causa a Universităţii. A activat la catedră între anii 1954-1959, apoi în cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei (Institutul de Chimie);
– Mihai Marinciuc, doctor în ştiinţe fizico-matematice, conferenţiar universitar, specialist in domeniul fizicii generale, fizicii teoretice, fizicii semiconductorilor şi metodicii predării fizicii. A activat la catedră între anii 1959-1965, apoi în cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, şef de catedra la Universitatea Tehnica a Moldovei. A tradus din limba rusa zeci de manuale de fizica generala şi teoretica. Este autor al manualelor şi culegerilor de probleme din ciclul gimnazial şi liceal de fizica. Recunoscut ca un mare popularizator al fizicii;
– Sotnicu Boris, doctor în ştiinţe fizico-matematice, conferenţiar universitar, şef de catedra, prodecan al Facultăţii Fizica si Matematica (ulterior Discipline tehnice generale) (1977-1982), specialist în domeniul fizicii generale şi metodicii predării fizicii. A activat la catedră între anii 1955-1997;
– Cheptea Virgil, doctor în ştiinţe fizico-matematice, conferenţiar universitar, sef de catedra, specialist în domeniul fizicii generale, fizicii corpului solid şi metodicii predării fizicii. A activat la catedra intre anii 1965-2012;
– Boris Vasiliev, lector superior, specialist în domeniul fizicii generale şi metodica predării fizicii. Intre anii 1956-1961 a fost decan al Facultăţii de Fizica şi Matematica, apoi a activat la Institutul Pedagogic din Sanct-Petersburg.
– Macarie Stasiev, lector superior, specialist în domeniul fizicii generale, a activat a catedră între anii1948-1990;
– Haim Gleibman, lector superior, şef de catedră, specialist în domeniul astronomiei, fizicii generale şi metodicii predării fizicii. A activat la catedră între anii 1953 -1990;
– Nicolae Busulean, lector superior, specialist în domeniul fizicii generale, a activat la catedră între anii 1954-1990;
– Bolboceanu Anatolie, lector superior, specialist în domeniul astronomiei, a activat la catedră între anii 1961-1963 si 1966-1976, etc.
Pe parcursul anilor au absolvit specialitatea Fizica câteva mii de studenţi, care activează cu succes în şcolile republicii şi în afara hotarelor ei, aducând prin munca lor un raport considerabil la instruirea şi educarea tinerii generaţii.
Unii absolvenţi au obţinut succese importante în cercetarea ştiinţifică, devenind doctori sau doctori habilitaţi, activând la alte catedre de la universitatea bălţeana sau în alte centre universitare şi de cercetare. Merită menţionaţi dr. hab., prof.univ., P. Topala, dr. conf., A.Balanici, dr. conf., V. Gutan, dr.conf., A. Abramciuc, dr. conf., A. Danilisin, dr. conf., E. Fotescu, dr. conf., M. Bandac, dr. hab., N. Popovici, dr. conf., V. Burbulea, dr. conf., A. Rusu, dr. conf., Al. Rusu, dr. conf., M. Rusanovschi, dr. conf., G. Golban, etc.
Catedra de ştiinţe fizice şi inginereşti
În prezent Catedra de ştiinţe fizice şi inginereşti este unica de la nordul Moldovei ce pregăteşte specialişti cu studii superioare de licenţă, masterat şi doctorat în domeniul ingineriei, fizicii şi educaţiei.
Membrii Catedrei de ştiinţe fizice şi inginereşti sunt specialişti de înalta calificare, făcându-şi studiile în centre ştiinţifice de prestigiu: Institutul de fizica aplicata a Academiei de Ştiinţe din Moldova (dr. hab., prof.univ., P. Topala, dr. conf., P. Pereteatcu, dr.conf., A. Ursu, l. univ., V. Ursu), Universitatea Tehnica “N. Bauman” din Moscova (dr. conf., A. Balanici), Academia Pedagogică a URSS din Moscova (dr. conf., E. Fotescu), Universitatea de Stat „M. Lomonosov” din Moscova (dr. conf., Bancila S., dr.conf. Cheptea V), Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, România (dr. conf., Vladislav Rusnac, dr. conf., Vitalie Beşliu), Universitatea Alexandru Ioan Cuza, România (dr. conf., M. Popa), Institutul de fizică „P. Lebedev” al Academiei de ştiinţe din Rusia (l. sup., Hîrbu A.) Institutul de geomagnetism, ionosferă şi propagare a undelor radio al Academiei de Ştiinţe din Moscova (dr. conf., V. Abramciuc).
Membrii catedrei permanent au acordat şi acordă o atenţie deosebită perfecţionării profesionale urmând cursuri în diverse instituţii din alte ţări, promovării culturii tehnice şi fizice în instituţiile preuniversitare şi universitare de învăţământ. În acest scop a fost fondată revista ştiinţifico – metodică „Tehnocopia” (proces verbal nr 13 al şedinţei catedrei Tehnică şi Tehnologii din 23.06.2008 şi procesul verbal nr 11 al şedinţei Senatului Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi din data de 25.06.2008).
Rezultatele preocupărilor membrilor catedrei s-au materializat în modele funcţionale de echipamente, monografii, manuale, cursuri de prelegeri, îndrumare de proiectare, ghiduri ale practicilor de producere şi pedagogice, curricule ale disciplinelor de studii, lucrări ştiinţifice publicate în reviste de circulaţie naţională şi internaţională, în culegeri de lucrări, la sesiuni şi simpozioane ştiinţifice, saloane de inventică şi expoziţii, brevete de invenţii, teze de doctorat si postdoctorat. Pentru stimularea interesului şi iniţiativei, în domeniul fizicii şi ingineriei a studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor membrii Catedrei oferă şi conduc teme individuale de cercetare-proiectare, specifice dorinţei şi aptitudinilor fiecăruia dintre ei, activităţi ce finalizează cu teze de doctor sau master, lucrări de licenţă, lucrări de curs şi proiecte de curs.
Membrii catedrei participă la realizarea cercetărilor ştiinţifice în cadrul proiectelor naţionale de cercetare instituţionale şi din cadrul Programei de Stat, cât şi internaţionale din cadrul programelor Europene şi Mondiale în următoarele direcţii:
– tehnologii neconvenţionale de prelucrare a materialelor;
– nanotehnologii şi materiale noi;
– fizica plasmei;
– strategia şi conţinutul educaţiei tehnologice.
Catedra posedă relaţii de colaborare cu colective de prestigiu din R. Moldova (Academia de Ştiinţe, Universitatea Tehnică din Chişinău, Universitatea de Stat din Tiraspol), România (Universitatea Gh. Asachi din Iaşi, Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi), Ucraina (Institutul de probleme a materialelor A.Ş. Kiev, IFM. AŞ Kiev), Bulgaria (Universitatea Tehnică din Sofia), Austria (Institutul de fizică ionică şi aplicată a Universităţii din Innsbruck ) în proiecte de cercetare, conferinţe şi seminare ştiinţifice în domeniul ingineriei, fizicii şi educaţiei.
Membrii Catedrei posedă medalii, brevete, diplome, menţiuni etc. obţinute la simpozioane, conferinţe, expoziţii.