Studii de master, anul universitar 2014-2015
În anul universitar 2014-2015, au fost consolidate practicile positive care s-au afirmat în anii precedenţi de studiu. Astfel, au continiuat procesul de studiere a necesităţilor pieţei forţei de muncă în vederea argumentării unor noi specialităţi/programe de master. Conducerea Universităţii a susţinut eforturile catedrei de ştiinţe ale educaţiei şi catedrei de matematică şi informatică în vederea obţinerii unor noi autorizaţii vizînd formarea la Ciclul II, studii de master. În urma eforturilor depuse, în baza ordinului Ministerului Educaţiei nr.261 din 28 aprilie 2015, în USARB a fost autorizat programul de master Administrarea bazelor de date şi tehnologii WEB, în conformitate cu Ordinului ME nr.569 din 17 iunie 2015, a fost autorizat programul Managementul educaţiei timpurii.
Remarcăm şi rolul unor proiecte internaţionale în vederea diversificării ofertei educaţionale a USARB şi consolidării capacităţii instituţionale a acesteia. Astfel, USARB a primit autoriţia Ministerului Educaţiei pentru implementarea programului de master „Management inovaţional şi transfer tehnologic” (master de profesionalizare), sub egida proiectului Tempus “technological Transfer Netword”-TecNet, domeniul general de studiu 52 Inginerie şi activităţi inginereşri.
În ceea ce priveşte domeniile de formare profesională şi numărul masteranzilor din cadrul acestora, remarcăm următoarele:
- Către 1 octombrie 2014, în USARB funcţionau 27 de programe de master, după cum urmează:
a) Domeniul 14 Ştiinţe ale educaţiei – 12 programe ( Didactici moderne ale disciplinelor filologice; Didactica limbii străine; Tehnologii moderne de formare şi de traducere; Tehnologii şi principii educaţionale moderne în limbile străine; Didactica biologiei; Didactica chimiei; Didactica fizicii; Didactica matematicii; Tehnologii de instruire şi producere; Didactica disciplinelor artistice; Management educaţional; Managementul educaţiei incluzive). În total, la acest domeniu de formare profesională studiau 467 de masteranzi.
b) Domeniul 22 Ştiinţe umanistice – 1 program (Limbi moderne aplicate), 45 de masteranzi;
c) Domeniul 32 Ştiinţe sociale – 2 programe (Consiliere psihologică în instituţii şi organizaţii; Psihologie judiciară), 56 de studenţi;
d) Domeniul 33 Asistenţă socială – 2 programe (Politici şi servicii sociale pentru familie şi copil; Supervizare în asistenţa socială), 31 de masteranzi;
e) Domeniul 36 Ştiinţe economice – 3 programe (Bănci şi asigurări; Management financiar; Contabilitate), 92 de masteranzi;
f) Domeniul 38 Drept – 2 programe (Dreptul afacerilor; Ştiinţe penale şi criminologie), 120 de studenţi;
g) Domeniul 31 Ştiinţe politice – 1 program (Politici europene şi administraţie publică), 33 de masteranzi;
h) Domeniul 44 Ştiinţe exacte – 3 programe (Programare WEB; Administrarea bazelor de date şi tehnologii WEB), 43 de studenţi;
i) Domeniul 42 Ştiinţe ale naturii – 1 program (Ecologie agricolă), 28 de studenţi;
j) Domeniul 52 Inginerie şi activităţi inginereşti – 1 program (Management inovaţional şi transfer tehnologic), 3 studenţi.
După cum rezultă din datele prezentate, către 1 octombrie 2014 în USARB îşi făceau studiile la Ciclul II 918 studenţi.
Instruirea se realizează în limba română (majoritatea absolută a programelor), limba rusă (programul Management educaţional) şi limba engleză (programul Management educaţional şi transfer tehnologic).
După cum se poate de observat, cea mai mare parte a studenţilor de la Ciclul II, studii superioare de master, sunt formaţi în domeniul Ştiinţe ale Educaţiei (51%). Cel mai solicitat program din acest domeniu este Managementul educaţional.
Către 1 mai 2015, în USARB îşi făceau studiile 690 de masteranzi. Scăderea numărului acestora se explică prin faptul că în luna ianuarie un segment important al masteranzilor au absolvit programele de 90 de credite
Cît priveşte calitatea studiilor menţionăm indici mai înalţi în comparaţie cu nivelul Licenţă. Remarcăm şi faptul că anual, în USARB este studiată şi opinia absolvenţilor programelor de master referitor la calitatea studiilor. Invocăm unele opinii expuse de absolvenţii programelor de 120 de credite (sondajul a fost efectuat în iunie 2015, eşantionul – 165 de absolvenţi). După cum este ştiut calitatea studiilor este funcţie de mai mulţi factori, inclusiv de calitatea proiectării actului didactic. Să ne referim la o dimensiune importantă a acestui component: la întrebarea „În se măsură sunteţi mulţumiţi de calitatea curriculumului pentru unităţile de curs prevăzute de programul de master?”, au fost obţinute următoarele răspunsuri:
- Foarte mulţumit – 22,42%
- Mulţumit – 61,82%
- Nu prea mulţumit-10,30%
- Nici mulţumit, nici nemulţumit – 3.03%
- Mai degrabă nemulţumit decît mulţumit -1,21%
- Nemulţumit -1,21%
- Deloc nemulţumit – 0%
Prestaţia corpului profesoral-didactic a fost evaluată în felul următor: la întrebarea „În ce măsură gradul de profesionalism al corpului didactic a corespuns aşteptărilor Dvs.?”, au fost obţinute următoarele rezultate:
- În mare măsură – 82,42%
- În mică măsură -11,52%
- Nu a corespuns deloc -1,82%
- Nu pot răspunde – 4,24%.
În contextul răspunsurilor prezentate anterior nu ne surprind rezultatele la întrebarea-cheie (verificată prin mai multe întrebări de control) „Per ansamblu, în ce măsură sunteţi mulţumit de calitatea studiilor superioare de master?”:
- Foarte mulţumit -23,03%
- Mulţumit -58,79%
- Mai degrabă mulţumit decît nemulţumit -12,12%
- Nici mulţumit, nici nemulţumit – 4,24%
- Mai degrabă nemulţumit decît mulţumit – 0,61%
- Nu prea mulţumit-1,21%
Nu e de mirarea de mirare faptul că majoritatea absolută a absolvenţilor programelor de master apreciază înalt gradul de pregătire pentru inserţia pe piaţa muncii:
- Foarte înalt -15,76%
- Înalt -62,42%
- Nu prea înalt –6,36%
- Insuficient -3.03%
- Nu pot răspunde – 2,42%.
Este de reţinut, că această percepţie a gradului de pregătire pentru inserţia în cîmpul muncii a fost testată de către piaţa forţei de muncă. Or, 83,64% dintre absolvenţii programelor de master erau deja angajaţi în cîmpul muncii.
Aşadar, aproximativ 80% din absolvenţii programelor de master (120 de credite) percep calitatea acestora ca fiind înaltă/foarte înaltă.
Studiul psihosociologic efectuat nu a urmărit doar scopul stabilirii unui diagnostic al calităţii programelor de master, dar şi identificarea punctelor vulnerabile în vederea depăşirii acestora.
Unele dimensiuni au fost reflectate anterior. Astfel, 16,36% din absolvenţi consideră „nu prea înalt”, iar 3,03% -„insuficient”, gradul de pregătire pentru inserţia pe piaţa muncii. Acest indice este condiţionat de mai mulţi factori: carenţe în elaborarea curriculumului pentru unităţile de curs (10,30% sînt „nu prea mulţumiţi „ de calitatea acestuia, iar alte 5% „nici mulţumiţi, nici nemulţumiţi”/”mai degrabă nemulţumiţi”/”nemulţumiţi); gradul de profesionalism al corpului didactic (16,36% au apreciat gradul de profesionalism al cadrelor didactice implicate în procesul de formare ca fiind „nu prea înalt”, iar 3.03%- „insuficient”; deficienţe în organizarea şi desfăşurarea stagiilor de practică (modalităţile de efectuare a stagiilor de practică pentru 28,48% din respondenţi au corespuns „în mică măsură” aşteptărilor, iar pentru 1,21% -„n-au corespuns deloc”); neajunsuri în evaluarea cunoştinţelor şi abilităţilor studenţilor (10,30% din respondenţi sunt „nu prea ,mulţumiţi de modalităţile de evaluare); atitudinea necorespunzătoare pe care au manifestat-o unii masteranzi pe parcursul anilor de studii faţă de obligaţiile lor (0,61% au calificat atitudinea respectivă „total iresponsabilă”; 0,61%- „iresponsabilă”, 3.03% – „mai degrabă iresponsabilă decît responsabilă”; 5,45% – „nici responsabilă, nici iresponsabilă”).
Totuşi, cauza principală a pregătirii neadecvate unui segment al masteranzilor, în opinia acestora (opinie, care coincide cu aprecierile angajatorilor), rezidă în neglijarea dimensiunii aplicative a orelor: 20,61% din respondenţi au fost „total de acord” cu această afirmaţie, iar 52,12% – „de acord parţial”.
În contextul acestor percepţii, sunt întemeiate viziunile absolvenţilor programelor de master 120 de credite privind îmbunătăţirea procesului de formare profesională la Ciclul II în USARB. Acţiunile ce urmează a fi întreprinse au fost listate în felul următor (respondenţii au fost rugaţi să remarce pînă la 3 opţiuni):
- Atragerea mai pe larg a specialiştilor practicieni în procesul de formare profesională -46,06%
- Axarea mai adecvată a formării profesionale pe necesităţile pieţei forţei de muncă – 44,85%
- Îmbunătăţirea mecanismului de funcţionare a structurilor din cadrul USARB – 30,30%
- Diversificarea formelor de predare-învăţare-evaluare – 26,67%
- Mărirea salariului profesorilor şi angajaţilor USARB -26,61%
- Sporirea gradului de transparenţă în activitatea USARB – 12,73%
- Depăşirea fenomenelor indezirabile în relaţia „profesor-student” – 9,70% (la acest indice urmează să adăugăm şi afirmaţiile unor respondenţi formulate în cadrul unei întrebări deschise cu privire la necesitate excluderii fenomenelor de mituire din procesul educaţional)
Sugestiile în cauză urmează a fi luate în calcul în anii următori de studii în vederea îmbunătăţirii calităţii formării profesionale la Ciclul II, studii superioare de master.